vineri, 29 aprilie 2011

Puscaria

Da! Da, dragilor, va scriu din puscarie.O parnaie cam racoroasa si unde am la discretie apa.De cand ma stiu am fost fascinat de apa si de curgerea ei. Cand eram mic, imi placea sa sar pe chiuveta si sa ma uit la tata cum se balacea in vana... Dar, dupa cateva experiente neplacute, am renuntat la placerea asta. Ca, tata n-avea altceva de facut decat sa ma spele si pe mine. Si, stiti ce greu e sa te lingi dupa aia peste tot ? Ca deh, motan de rasa cum sunt, nu-mi pot lasa blana asa fara nicio ingrijire, fara stralucire. Acuma nu ca ma duc prin cluburi sau la vreo prezentare de moda pisiceasca dar, orisicat, nu ma puteam lasa asa ud.E chestie de imagine si noi, felinele iubim modul in care aratam. Revenind insa la problema mea trebuie sa va spun ca am fost incarcerat pe nedrept si protestez!
Protestez si voi protesta in fata factorilor decizionali (tata si mama lui) pentru modul nedrept si abuziv pentru care sunt retinut in acest loc de detentie in care trebuie sa vin doar pentru a-mi satisface nevoile fiziologice la tava mea plina cu nisip. Apropo : ia sa vad cum mai miroase...Dah, e inca mirosul de la ficatul fiert pe care l-am mancat ieri si care-mi place foarte mult.Asa...Sa las ceva si aici. Asa, acum curat frumos si ma voi tolani in fata usii...
Hopa ! Tata a venit sa ma elibereze...Haha: pana ati citit voi fraza de mai devreme eu deja am ajuns pe speteaza fotoliului din camera mare... Niste pasarele care ciugulesc firmiturile de mamaliga puse de tata acolo pe balcon chiar in scopul de a fi mancate, imi distrag atentia. Dar, mai inante de a ma duce sa le studiez, sa va spun pentru ce facusem puscarie: imi marcasem teritoriul pe tastatura pc-ului lui tata...Era a mea si aia! Eu le tot spun oamenilor astora ca tot ce e pe teritoriul meu e al meu, da' nu vor sa inteleaga! Eh, asta e... Mama ce as fi prins pasarica aia, ce m-as fi jucat cu ea! Voi mai reveni fiindca stiu ca ma iubiti dar acum am treaba!

Va mai astept aici fiindca si eu va iubesc!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu