Plictis...

Plictiseala mare, monser! S-au dus vremurile in care "tata" se juca cu mine si ma punea sa alerg dupa luminitele alea... Stiam ca nu le pot prinde, dar alergam dupa ele fiindca erau fascinante si ma bucuram vazandu-l pe "tata" cum rade.Acum sta si motaie in fotoliul ala din fata calculatorului si nu face nimic. Nu ma mai “alearga” cu jucariile noastre favorite, cu mingea de ping pong sau cu sfoara pe care eu stiu ca o tragea dupa el doar ca s-o atac eu…Eu atacam sfoara aia ca sa ma antrenez pentru un eventual atac din partea vreunui sarpe fiindca, asa cum stiti, noi pisicile suntem cei mai mari vanatori de serpi. Bineinteles ca era vorba si de afectiunea mea pentru tata. Dar, ce-a fost asta? Ma duc iute! Da, nu era decat o pasare care a zburat... Ba, cred ca imbatranesc si eu. Si acum imi aduc aminte ce senzatie faina am avut cand am prins vrabia aia atunci pe balcon. Am stat atat de mult la panda, dar a meritat.A meritat in primul rand pentru satisfactia mea de vanator dar si pentru ca l-am vazut pe "tata" povestind prietenilor sai, cu mandrie in glas, ce isprava am facut. Nu v-am spus inca, dar "tata" e universul meu, fiindca nimeni nu ma mangaie ca el si nici nu-mi da mancare mai buna. Tin si la mama lui "tata", dar, uneori, ea arunca cu apa pe mine si nu-mi place... Cica nu sunt "cuminte". Da' ce nu e teritoriul meu? Nu m-a adus "tata" pe teritoriul asta? Asa ca fac ce vreau si-l marchez unde am chef! Iata ca bat campii in timp ce ma uit pe fereastra (cineva trebuie sa va spuna si voua ce fac) dupa alte pisicute care, probabil, sunt mai fericite decat mine.Ele n-au o casa ca a mea si nici mancarea mea, dar au ceva interesant:libertatea!
Eh, da' deja m-am obisnuit cu realitatea...Ma duc acum sa ma culc pe masina de spalat, ca pe pat am dormit ieri...
P.S.: Daca ma iubiti mai veniti aici pe blog…